România, tot mai departe de euro: datoria publică va exploda la 90% din PIB, iar inflația e de trei ori peste limita impusă de Bruxelles

Deficitul bugetar a scăzut ușor, de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025, dar rămâne cu mult peste pragul de 3% impus de regulile europene. Comisia estimează că va coborî la 6,2% în 2026 și la 5,8% în 2027, tot departe de limita admisă. Termenul de corectare a deficitului este 2030, când acesta ar trebui să ajungă la 2,8% din PIB.Îmbunătățirile din 2025 s-au produs datorită colectării mai eficiente a taxelor și a două pachete de consolidare fiscală adoptate în cursul anului, cu un impact estimat de circa 3,7 puncte procentuale din PIB.Rata medie a inflației în România, calculată pe cele 12 luni până în mai 2026, a fost de 8,4%, față de o valoare de referință europeană de 2,7%. Comisia estimează că inflația va scădea în a doua jumătate a acestui an, dar va rămâne semnificativ peste prag până la finalul lui 2027. Prognoza de primăvară anticipează o medie de 7,0% în 2026 și de 3,7% în 2027.Raportul constată că România nu îndeplinește niciunul dintre criteriile necesare pentru adoptarea euro:
Dincolo de criteriile formale, Comisia semnalează că România are performanțe mai slabe decât majoritatea statelor din zona euro în privința controlului corupției. Deficitul de cont curent a rămas ridicat, la 7,9% din PIB în 2025, deși balanța externă s-a îmbunătățit ușor față de 2024.Sectorul bancar este bine integrat în sistemul financiar european, în special prin nivelul ridicat al proprietății străine. Piețele de capital rămân însă subdezvoltate, cu acțiuni și obligațiuni private cu o pondere redusă.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...