Scandal la Evaluarea Națională 2026! Subiectele la Română ar fi ajuns online la scurt timp după începerea examenului

Potrivit informațiilor apărute, formatul PDF-ului ridică suspiciuni că acesta ar putea proveni chiar din versiunea electronică utilizată în procesul oficial de multiplicare și distribuire a subiectelor către centrele de examen. În mod normal, conform procedurilor stabilite de Ministerul Educației și Cercetării, subiectele sunt descărcate în dimineața examenului, multiplicate în condiții stricte de securitate și păstrate sub supraveghere până în momentul în care sunt distribuite elevilor.Apariția unui document complet în spațiul online, la foarte scurt timp după începerea probei, îi face pe mulți să se întrebe dacă se respectă procedurile și traseul pe care l-ar fi putut urma documentul până la publicarea sa pe grupurile de părinți.Varianta care circulă online conține texte din volumele Mesteceni de hârtie și Agutoki. Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee. Elevii au avut de rezolvat cerințe de înțelegere a textului, exerciții de gramatică și vocabular, precum și redactarea unui rezumat al textului literar, într-un interval de 100-150 de cuvinte.Subiectele au fost considerate accesibile de mulți profesori și elevi, însă atenția publică s-a mutat rapid de la dificultatea probei la modul în care documentul a ajuns în mediul online.În urma apariției documentului, jurnaliștii de la Edupedu au solicitat explicații oficiale din partea Ministerului Educației și a Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare.Printre întrebările adresate instituțiilor se numără:
Până la această oră, autoritățile nu au oferit un punct de vedere oficial privind proveniența documentului.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...