Schemă la aparatul de reciclat al Primăriei Cluj: Pahare de plastic introduse pe bandă, la ora 5 dimineața, sub ochii paznicului!

Mai mult, totul s-ar fi desfășurat, spune clujeanul, sub supravegherea directă a responsabilului cu funcționarea și paza aparatului, ceea ce ridică semne de întrebare serioase cu privire la modul în care mașina este monitorizată.„Baieții deștepți au început iar schema cu paharele de unică folosință la aparatul primariei de reciclat recipiente", scrie autorul sesizării, care mai precizează că aceasta nu ar fi prima dată când se întâmplă un astfel de lucru.Reclamantul a solicitat autorităților să verifice înregistrările camerei de filmat amplasate la colțul Pieței Hermes, să analizeze dacă programul de funcționare al aparatului a fost respectat, mai ales în contextul orei neobișnuite la care s-a produs incidentul, și să oprească aparatul până la remedierea problemei tehnice care permite acceptarea unor recipiente neeligibile.Potrivit sesizării, regulamentul de funcționare al aparatului specifică în mod clar ce recipiente sunt acceptate, iar paharele de plastic fără etichetă și fără ambalaj nu se numără printre acestea.
„Nu are voie să accepte astfel de recipiente. Trebuie să funcționeze conform cu regulamentul scris", se arată în mesajul transmis Primăriei Cluj-Napoca.Miza reclamației depășește o simplă neconformitate tehnică. Dacă aparatul acceptă recipiente neeligibile și acordă bonusuri sau compensații pentru ele, banii publici sunt folosiți în mod nejustificat. Autorul sesizării cere explicit „măsuri de protejare a banului public".
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...