Se anunță noi locuințe sociale la Cluj: „Nimeni nu e uitat, nimeni abandonat”. Primăria construiește apartamente pentru oamenii aflați în dificultate

Unul dintre cele mai importante proiecte aflate în desfășurare în acest moment este construirea a 35 de locuințe sociale pe strada Sobarilor. Potrivit primarului, investiția face parte din strategia municipalității de a extinde fondul locativ destinat persoanelor vulnerabile și familiilor care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință la prețurile actuale ale pieței.Proiectul vine în continuarea altor investiții similare realizate de Primărie în ultimii ani. Administrația locală amintește că au fost construite locuințe sociale în zona Oser, iar recent au fost finalizate și cele de pe strada Ghimeșului.Pe lângă construirea de noi locuințe, municipalitatea aplică și o altă strategie pentru a veni în sprijinul persoanelor aflate în dificultate. Primăria Cluj-Napoca achiziționează apartamente și locuințe de pe piața imobiliară, care sunt ulterior repartizate beneficiarilor eligibili.Până în prezent, administrația locală a cumpărat 126 de locuințe, oferind astfel un acoperiș deasupra capului pentru aproximativ 580 de persoane.
Un alt program important derulat de municipalitate este cel destinat susținerii plății chiriei. Prin intermediul Direcției de Asistență Socială și Medicală (DASM), peste 100 de beneficiari primesc sprijin financiar pentru plata chiriei, ajutorul putând ajunge la 300 de euro lunar.Programul este destinat persoanelor aflate în situații vulnerabile și urmărește prevenirea excluziunii sociale, oferindu-le acestora posibilitatea de a rămâne în Cluj-Napoca și de a beneficia de condiții decente de trai.Emil Boc susține că rezolvarea problemei locuințelor nu se poate face doar prin construirea de apartamente sociale. În viziunea administrației locale, dezvoltarea marilor proiecte urbane va contribui la crearea unor noi oportunități de locuire și la extinderea zonelor rezidențiale.Printre proiectele considerate esențiale pentru viitorul orașului se numără viitorul cartier Sopor și Trenul Metropolitan, investiții care ar urma să faciliteze dezvoltarea zonei metropolitane și să ofere alternative pentru cei care caută locuințe în apropierea Clujului.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...