Se face un parc nou în Cluj-Napoca. Se va întinde pe 3 hectare și ar trebui să fie gata până la finalul anului 2026

În prezent, proiectul se află la un stadiu de execuție de aproximativ 25%, iar termenul de finalizare este prevăzut pentru sfârșitul anului 2026.Intervenția vizează zona de-a lungul Canalului Morii, pe tronsonul cuprins între Someș și strada Plopilor, precum și culoarul Pârâului Calvaria și zonele de conexiune dintre aceste trasee. Prin aceste lucrări este urmărită crearea unui coridor verde continuu, care să lege mai multe zone urbane și să permită atât circulația pietonală, cât și cea velo.Potrivit proiectului tehnic, în noul parc vor fi amenajate peste 6.000 de metri pătrați de alei pietonale. De asemenea, sunt prevăzute plantarea a peste 250 de arbori noi, inclusiv specii fructifere, care vor completa vegetația existentă din zonă.Infrastructura pentru mobilitate va include peste 100 de locuri pentru parcarea bicicletelor și mai mult de 20 de stații destinate încărcării bicicletelor și trotinetelor electrice.
Pe lângă componenta de circulație și vegetație, proiectul prevede și amenajarea unor zone funcționale precum spații de joacă, zone pentru sport și fitness, precum și spații dedicate grădinăritului urban. De asemenea, vor fi instalate elemente de mobilier urban adaptate noii configurații a zonei.Zona vizată este parte dintr-un culoar verde care urmărește să reorganizeze spațiul de-a lungul canalului și să îl integreze mai bine în structura urbană existentă, prin funcțiuni recreative și de mobilitate.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...