Sari la conținut
·
Mesagerul — Știri care contează
Actualitate

Start mai devreme în viața de student la Cluj: Cazarea în cămine începe mai devreme cu 10 zile înainte de anul universitar 2026-2027

A Scris de Administrator
Start mai devreme în viața de student la Cluj: Cazarea în cămine începe mai devreme cu 10 zile înainte de anul universitar 2026-2027
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vor avea parte de o modificare importantă înainte de începerea anului universitar 2026-2027. Conform unei decizii recente, aceștia se vor putea caza în cămine cu aproximativ 10 zile mai devreme față de anii anteriori, o schimbare menită să aducă mai multă organizare și predictibilitate în procesul de acomodare.Măsura a fost propusă de Consiliul Studenților din UBB (CSUBB) și aprobată de Senatul universității, fiind considerată un pas important pentru îmbunătățirea experienței studențești în Cluj-Napoca.





Reprezentanții studenților au explicat că vechiul sistem crea dificultăți reale pentru cei care veneau din alte orașe sau chiar din alte țări și aveau nevoie de stabilitate înainte de începerea cursurilor. „Ultimul weekend din vacanță nu oferea predictibilitate studenților care trebuiau să se cazeze în Cluj-Napoca și îi obliga pe mulți colegi să rămână în locuri temporare, așteptând listele de repartizare cu anul universitar deja început”, a transmis CSUBB.Prin urmare, decizia de a muta perioada de cazare mai devreme vine ca o soluție pentru a evita aglomerația și stresul din ultimele zile înainte de debutul anului universitar.Începând cu anul universitar 2026-2027, studenții vor fi așteptați în campus începând cu data de 18 septembrie, nu în ultimul weekend dinaintea începerii cursurilor, așa cum era până acum.Programul detaliat este următorul:Structura e gândită pentru a reduce aglomerația și pentru a permite o organizare mai eficientă în campusurile universitare din Cluj-Napoca.Reprezentanții CSUBB susțin că noul sistem nu îi ajută doar pe studenții actuali, ci și pe viitoarele generații care vor intra la UBB.„Măsura vine și în avantajul viitoarelor generații de studenți UBB, întrucât elevii care se vor alătura comunității noastre universitare vor beneficia de un proces de cazare mai bine organizat și mai predictibil”, au mai precizat aceștia.

La curent cu ultimele articole