Trei sferturi dintre companii tremură în fața incertitudinii economice, dar doar 1 din 10 e cu adevărat pregătită pentru o criză

Datele vin din sondajul anual „Pulse Check 2026", realizat în martie-aprilie 2026 pe baza evaluărilor unor specialiști din 19 țări europene, printre care și România.Poate mai îngrijorătoare decât lista de riscuri este starea de pregătire a companiilor. Potrivit acelorași experți, aproximativ 40% dintre firmele pe care le consiliază sunt slab pregătite pentru situații de criză. Un sfert au o pregătire moderată, iar doar 10% sunt considerate foarte bine pregătite.Jumătate dintre specialiștii consultați spun că organizațiile nu au făcut îmbunătățiri semnificative în ultimul an pentru a-și întări capacitatea de reacție.Autorii sondajului atrag atenția că inflația cumulată de peste 58% din 2020 încoace a apăsat pe puterea de cumpărare, costurile de producție și deciziile de investiții. La asta se adaugă conflictele internaționale prelungite, care perturbă lanțurile de aprovizionare, și un context politic și fiscal local impredictibil, care împinge multe companii spre o poziție de așteptare.
„Amânarea deciziilor strategice poate genera, la rândul ei, vulnerabilități operaționale. Presiunea economică nu mai este doar un element de context, ci devine un factor direct de criză pentru companii", notează autorii.Restructurările, reducerea investițiilor, ajustarea prețurilor sau reorganizarea activității pot produce efecte în lanț cu impact asupra angajaților, furnizorilor, partenerilor și comunităților locale.Sondajul arată că instrumentele de pregătire sunt folosite inegal. Trainingurile clasice, analizele de scenarii și planurile standard sunt destul de răspândite, dar simulările reale, testele de stres și exercițiile aplicate – cele care testează efectiv capacitatea de reacție – rămân sub-utilizate.„O criză poate evolua rapid dintr-o problemă operațională într-o situație cu impact asupra mai multor categorii de public", avertizează experții, care subliniază că pregătirea pentru criză nu mai poate fi tratată ca un proces pur intern, ci trebuie să implice management, operațiuni, comunicare și toate părțile relevante.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...