Un polițist a fost mușcat de câine în timpul unei intervenții. Suspectul a fugit în pădure după atac

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, persoanei protejate i-a fost comunicată hotărârea judecătorească, iar bărbatului vizat de ordinul de protecție i-au fost aduse la cunoștință obligațiile pe care trebuia să le respecte.Acesta a refuzat însă să se conformeze și să părăsească locuința. Mai mult, în timpul intervenției, bărbatul ar fi instigat câinele pe care îl deținea să atace polițiștii. În urma atacului, unul dintre agenți a fost mușcat la mână și la picior, suferind răni care au necesitat îngrijiri medicale. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, iar polițistul a fost transportat ulterior la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.Profitând de situația creată, bărbatul a fugit prin partea din spate a proprietății și s-a refugiat într-o zonă împădurită din apropiere.
Imediat după incident, au fost mobilizate efective suplimentare din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, Secției de Poliție Rurală Puchenii Mari și Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Forțele de ordine au desfășurat ample activități de căutare și verificare pentru depistarea suspectului.Bărbatul a fost găsit și prins la scurt timp după declanșarea operațiunii, urmând ca ancheta să stabilească toate circumstanțele incidentului și măsurile legale care se impun în acest caz.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...