Veste excelentă pentru turiști: Transfăgărășanul ar putea fi redeschis în doar câteva zile, după verificările finale ale specialiștilor CNAIR

Înainte ca barierele să fie ridicate, membrii comisiei vor inspecta întregul sector vizat de redeschidere. Potrivit autorităților, joi vor avea loc verificări amănunțite pe fiecare kilometru al traseului pentru a evalua starea carosabilului, siguranța versanților și condițiile generale de circulație.Decizia finală va depinde atât de rezultatele acestor inspecții, cât și de evoluția vremii din următoarele zile. „Dacă starea carosabilului și condițiile meteo o permit, estimez că Transfăgărășanul se va deschide vineri, 12 iunie 2026, la ora 09:00”, a transmis Cristian Pistol.Chiar dacă șoseaua va fi redeschisă, circulația nu va fi permisă non-stop. Autoritățile au anunțat că pe sectorul dintre Piscul Negru și Bâlea Cascadă, una dintre cele mai spectaculoase porțiuni ale traseului, circulația va fi permisă doar între orele 07:00 și 21:00.Măsura are scopul de a crește siguranța participanților la trafic într-o zonă montană unde condițiile se pot schimba rapid și unde riscurile generate de vreme, vizibilitate redusă sau prezența animalelor sălbatice sunt mai ridicate. „Pentru siguranța tuturor, pe un traseu pe care muntele are regulile lui”, a explicat directorul CNAIR.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...