VIDEO. Haos în fața unei școli private din Cluj: părinții blochează zilnic o bandă de circulație la preluarea copiilor și nu îi oprește nimeni

Cel mai detaliat mesaj vine chiar de la un părinte al unui copil din instituție, care confirmă problema și o descrie din interior:„Majoritatea persoanelor care blochează traficul fac parte din comunitatea școlii. Poliția Locală nu este prezentă în intervalul 15:30–17:00, exact perioada în care copiii sunt aduși la poartă. În acest timp, unii părinți blochează locurile de parcare și opresc neregulamentar pe bandă, ignorând indicatorul rutier care interzice acest lucru."Același părinte propune o soluție directă: sancționarea conform legii a tuturor staționărilor neregulamentare. „Având în vedere natura privată a școlii, cu siguranță există resurse financiare pentru achitarea acestor amenzi, poate astfel se va conștientiza necesitatea respectării regulilor", scrie acesta.Declarațiile mai multor clujeni arată că situația nu este izolată. „Cam așa e în jurul tuturor școlilor, din păcate", a reacționat un alt utilizator, sugerând că fenomenul este sistemic în Cluj-Napoca, nu specific unui singur loc.
Problema parcarilor haotice în jurul unităților de învățământ este una recurentă în oraș, mai ales la orele de preluare a copiilor, când presiunea pe spațiul de parcare crește brusc iar supravegherea rutieră lipsește tocmai în momentele de vârf.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...