Sari la conținut
·
Mesagerul — Știri care contează
Actualitate

VIDEO Pui de pescăruși dezorientați reperați în Cluj-Napoca. Unul a vrut să intre la un salon de înfrumusețare din Mănăștur, deși nu avea nevoie

A Scris de Administrator
VIDEO Pui de pescăruși dezorientați reperați în Cluj-Napoca. Unul a vrut să intre la un salon de înfrumusețare din Mănăștur, deși nu avea nevoie
Mai mulți pui de pescăruș și-au făcut apariția în ultimele zile pe străzile din Cluj-Napoca, unde sunt observați cum se deplasează dezorientați printre oameni și trafic, în special în zona Mănăștur.Situația a fost semnalată de o clujeancă descrie un fenomen tot mai frecvent în această perioadă:„E "invazie" de pui de pescăruș căzuți de pe blocuri. Aici e Calea Mănăștur stație Kaufland, se plimbă printre oameni. Aseară, altul, pe Almașului, dar mai măricel. Chiar nu știu ce e de făcut”











În imaginile video , un pui de pescăruș este surprins chiar în fața unui salon de înfrumusețare de pe Calea Mănăștur, părând că încearcă să pătrundă în interior. Deși scena poate părea neobișnuită pentru un mediu urban, specialiștii atrag atenția că puii de pescăruș părăsesc adesea cuibul înainte de a putea zbura complet, ceea ce îi face vulnerabili și ușor de observat pe străzile orașelor.În astfel de situații, recomandarea este ca animalele să nu fie luate acasă, ci, dacă sunt în pericol imediat, să fie mutate într-un loc sigur, ferit de trafic și prădători.De regulă părinții sunt în apropiere, s-ar putea chiar să te atace, după cum a relatat un alt clujean


„Am găsit și eu unul ieri, mai mare puțin. Nu am știut că e pui.Credeam că e accidentat. Am vrut să-l duc la vet. Când l-am prins m-au "atacat” părinții lui. Îi supraveghează, dar de mașini nu îi pot feri”  a spus bărbatul.

La curent cu ultimele articole