Noutăți Consiliul Județean Brașov

Administrația publică județeană face un pas decisiv spre independența energetică, printr-o investiție de peste 16,9 milioane de lei în producția de energie electrică din surse regenerabile solare pentru autoconsum, instalarea de capacități de stocare în baterii și pompe de căldură.
În urma finalizării Studiului de Fezabilitate pentru proiectul „Instalarea unei noi capacități de producție de energie din surse solare cu unitate de stocare”, forul deliberativ al județului, întrunit marți, 6 octombrie, într-o ședință extraordinară, a aprobat documentația tehnico-economică şi indicatorii aferenți investiției, inclusiv asigurarea din bugetul local al județului Braşov a cheltuielilor neeligibile.
În prealabil, în cadrul ședinței au fost aprobate două hotărâri prin intermediul cărora a fost rezolvată problema terenurilor pe care să fie amplasate panourile fotovoltaice, suprafețele alocate fiind situate la Brădet-Săcele, respectiv la Ghimbav.
Obiectivul general al proiectului, al cărui beneficiar este Consiliul Județean, este creşterea capacității de producție de energie din surse regenerabile, prin construirea unor centrale fotovoltaice de către UAT Județul Braşov, care să asigure o pondere cât mai mare din necesarul propriu de energie electrică, precum şi amplasarea unor pompe de căldură.
Autoritatea județeană și-a propus să doteze cu panouri fotovoltaice de ultimă generație și sisteme avansate de stocare a energiei în baterii (BESS) mai multe clădiri strategice din patrimoniul public. Astfel, zece centrale fotovoltaice vor fi instalate la Staționarul Central al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, la Secția de Psihiatrie Vulcan a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie, la sediul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, la cele două sedii ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, la sediul Liceului Tehnologic Special Codlea, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Brădet-Săcele (2 centrale) și la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav (2 centrale). De asemenea, la sediul fostului complex Agrement Tâmpa vor fi instalate pompe de căldură.
Această investiție, cu o valoare totală de 16.932.151,06 lei (cu TVA), reprezentând aproximativ 3,22 milioane de euro, este propusă spre finanțare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare (FM), în cadrul Apelului de proiecte lansat de Ministerul Energiei în colaborare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Valoarea grantului solicitat de CJ Brașov se ridică la peste 16,42 milioane de lei, contribuția proprie a județului fiind de 710.086,65 lei.
Proiectul propune o formulă tehnologică hibridă, dimensionată pentru a maximiza autoconsumul și pentru a reduce povara facturilor de energie asupra bugetului local.
Investiția va genera beneficii majore atât pentru mediu, cât și pentru comunitate, cu aproape 50 MWh de energie electrică verde produsă în 20 de ani (cu o medie de circa 2,5 MWh/an), reducerea emisiilor de carbon cu aproape 29.000 de tone echivalent CO2 pe perioada de operare și o Valoare Actualizată Netă Economică (VANE) de aproximativ 65 milioane de lei, demonstrând rentabilitatea și beneficiul net adus comunității locale.
„Tranziția către surse nepoluante de energie este o obligație morală față de generațiile viitoare și o măsură esențială de eficiență administrativă. Prin acest proiect, spitalele noastre, instituțiile de învățământ special și aeroportul vor deveni mult mai sigure, beneficiind de energie verde produsă local și stocată în baterii moderne. Reușim astfel să protejăm calitatea aerului în județul Brașov și să direcționăm fondurile economisite din facturile la utilități către servicii medicale, educaționale și sociale mai bune pentru cetățeni”, a menționat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.
În condițiile în care finanțările nerambursabile din Fondul pentru Modernizare se acordă pe criteriul „Primul venit – primul servit”, cererea de finanțare pentru proiectul „Instalarea unei noi capacități de producție de energie din surse solare cu unitate de stocare” va fi depusă imediat după semnarea hotărârii aprobate.
Share ArticleSursa originală
Citește la sursa originală
Comunicat PMB
13-11-2026: Cifrele dezastrului găsit la STB, în urma insolvenței: pierderi de 767 de milioane de lei, salarii de până la 31.000 de lei, 36 de sp...
Comunicat PMB
13-11-2026: Unde ieșim în săptămâna 16 - 22 noiembrie în București. Premieră la Teatrul Stela Popescu, expoziție dedicată Lui Luchian, Tonitza și...
Finanțare asigurată pentru centrul în care elevii din Bihor vor afla ce liceu și ce meserie li se potrivesc
Consiliul Județean Bihor a semnat contractul de finanțare pentru înființarea Centrului Județean de Orientare Școlară și Profesională Bihor. Aici,...
Ședință extraordinară - Consiliul Județean Timiș
Publicat în 13 noiembrie 2026 Ultima actualizare pagină: Florescu Corina...
Primăria Timișoara pregătește un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii, cu laborator propriu și spații de spitalizare pentru pacienții cu boli rare
Municipiul Timișoara va avea un Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, cu laborator propriu și cinci paturi p...
Noul Spital Municipal din Timișoara, dezvoltat în parteneriat cu IFC, intră în etapa de selectare a partenerului privat
Primăria Municipiului Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de Investiții a Băncii Mondiale, pregătesc procedura de selec...
Lista Electronicelor Resigilate de la Numai 3 LEI la MEDIA Galaxy cu Televizoare, Telefoane, Electrocasnice Reduse în Timpul BLACK FRIDAY 2026
Lista Electronicelor Resigilate de la Numai 3 LEI la MEDIA Galaxy cu Televizoare, Telefoane, Electrocasnice Reduse în Timpul BLACK FRIDAY 2026 iD...
Pana Microsoft și consecințele reale ale problemelor cu Outlook, Teams și nu numai. Ce s-a întâmplat în România
Pana Microsoft a afectat și România. Sute de sesizări pentru Outlook, Teams și Microsoft 365 și exemple confirmate de probleme la companii.
Ce marcă de mașini a depășit Dacia în octombrie, la producția din România. Recul semnificativ pentru fabrica de la Mioveni
Producţia de automobile din România, în primele zece luni din 2026, a fost de 398.061 unităţi, în scădere cu 12,3% faţă de perioada similară din...
Tehnologiile cu dublă utilizare (dual-use) cyber și Inteligența Artificială: De la dezbaterile strategice la integrarea într-o baza națională industrială
Wallachia eHub, Dual Use Cluster România și Danube Engineering Hub susține companiile românești care dezvoltă tehnologii strategice aspirante pen...
Roboții inspirați de trompa elefanților se pot uni și forma o singură mașinărie uriașă. Cum funcționează TeCoBot
O echipă de cercetători de la Colorado State University a dezvoltat un tip de robot modular care se poate deplasa asemenea unui vierme
Abonamente gratuite la transport în 2027 pentru pensionarii din Zona Metropolitană și persoanele cu dizabilități. Anunțul CTP Cluj
Compania de Transport Public Cluj-Napoca începe, din 16 noiembrie, eliberarea abonamentelor gratuite pentru anul 2027, pentru transportul public...