Noutăți Consiliul Județean Brașov

La termenul-limită de depunere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de consultanţă şi asistenţă tehnică pe perioada de evaluare a cererii de finanţare şi de implementare a proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Braşov”, administraţia judeţeană a înregistrat trei oferte, dintre care două din partea unor operatori economici individuali și una de la o asociere de firme.
Este vorba despre:
- Ramboll South East Europe,
- EPMC Consulting,
- Asocierea Ernst & Young (lider) – Compania de Consultanță în Energie și Mediu, cu trei firme subcontractante.
Ofertele au intrat în etapa de evaluare.
Serviciile care fac obiectul acestei proceduri de achiziție vor fi necesare în etapele următoare, pe perioada de evaluare a cererii de finanțare și de contractare, realizate cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ), precum și în etapa de implementare a proiectului, constând în:
- asistență tehnică pe perioada de evaluare a cererii de finanțare și a contractării realizate de către MIPE – AM PDDTJ;
- documentații de atribuire pentru procedurile de achiziție publică din cadrul Proiectului SMID în Județul Brașov;
- asistență tehnică de specialitate pe perioada desfășurării procedurilor de atribuire;
- suport în managementul de proiect;
- asistență tehnică în vederea delegării activităților de salubrizare din cadrul SMID Brașov.
Valoarea estimată a acestei achiziții este de 8.409.000 de lei fără TVA, finanțarea urmând să fie asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul de Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021-2027.
Consiliul Județean Brașov a finalizat întreaga documentație a proiectului: Studiul de fezabilitate și anexele acestuia, studiile de specialitate, planurile de urbanism zonal pentru toate cele trei amplasamente, a obținut toate avizele, inclusiv Acordul de mediu, urmărind accesarea unei finanțări nerambursabile pentru proiectul SMID prin PDDTJ 2021-2027, Prioritatea 1, Obiectivul Specific RSO 2.6, Acțiunea 1.3 – Gestionarea eficientă a deșeurilor în vederea accelerării tranziției spre economia circulară, pentru a îndeplini cerințele directivelor de mediu.
Share ArticleSursa originală
Citește la sursa originală
Comunicat PMB
13-11-2026: Cifrele dezastrului găsit la STB, în urma insolvenței: pierderi de 767 de milioane de lei, salarii de până la 31.000 de lei, 36 de sp...
Comunicat PMB
13-11-2026: Unde ieșim în săptămâna 16 - 22 noiembrie în București. Premieră la Teatrul Stela Popescu, expoziție dedicată Lui Luchian, Tonitza și...
Finanțare asigurată pentru centrul în care elevii din Bihor vor afla ce liceu și ce meserie li se potrivesc
Consiliul Județean Bihor a semnat contractul de finanțare pentru înființarea Centrului Județean de Orientare Școlară și Profesională Bihor. Aici,...
Ședință extraordinară - Consiliul Județean Timiș
Publicat în 13 noiembrie 2026 Ultima actualizare pagină: Florescu Corina...
Primăria Timișoara pregătește un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii, cu laborator propriu și spații de spitalizare pentru pacienții cu boli rare
Municipiul Timișoara va avea un Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, cu laborator propriu și cinci paturi p...
Noul Spital Municipal din Timișoara, dezvoltat în parteneriat cu IFC, intră în etapa de selectare a partenerului privat
Primăria Municipiului Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de Investiții a Băncii Mondiale, pregătesc procedura de selec...
Lista Electronicelor Resigilate de la Numai 3 LEI la MEDIA Galaxy cu Televizoare, Telefoane, Electrocasnice Reduse în Timpul BLACK FRIDAY 2026
Lista Electronicelor Resigilate de la Numai 3 LEI la MEDIA Galaxy cu Televizoare, Telefoane, Electrocasnice Reduse în Timpul BLACK FRIDAY 2026 iD...
Pana Microsoft și consecințele reale ale problemelor cu Outlook, Teams și nu numai. Ce s-a întâmplat în România
Pana Microsoft a afectat și România. Sute de sesizări pentru Outlook, Teams și Microsoft 365 și exemple confirmate de probleme la companii.
Ce marcă de mașini a depășit Dacia în octombrie, la producția din România. Recul semnificativ pentru fabrica de la Mioveni
Producţia de automobile din România, în primele zece luni din 2026, a fost de 398.061 unităţi, în scădere cu 12,3% faţă de perioada similară din...
Tehnologiile cu dublă utilizare (dual-use) cyber și Inteligența Artificială: De la dezbaterile strategice la integrarea într-o baza națională industrială
Wallachia eHub, Dual Use Cluster România și Danube Engineering Hub susține companiile românești care dezvoltă tehnologii strategice aspirante pen...
Roboții inspirați de trompa elefanților se pot uni și forma o singură mașinărie uriașă. Cum funcționează TeCoBot
O echipă de cercetători de la Colorado State University a dezvoltat un tip de robot modular care se poate deplasa asemenea unui vierme
Abonamente gratuite la transport în 2027 pentru pensionarii din Zona Metropolitană și persoanele cu dizabilități. Anunțul CTP Cluj
Compania de Transport Public Cluj-Napoca începe, din 16 noiembrie, eliberarea abonamentelor gratuite pentru anul 2027, pentru transportul public...